vineri, 30 noiembrie 2012

Raci fierți

Ingrediente pentru Raci fierți

1 kg raci,
1 foaie dafin,
1/2 linguriță boabe piper,
3 căței usturoi,
1 ceapă,
1 ardei iute,
1 lingură sare.

Mod de preparare:

Se aleg numai racii vii.

Ar fi trebuit să filmez, să vedeți cum se mișcau :)
Se spală in multe ape, după ce s-au freacat pe burtă cu o periuță.
Se pune un vas cu apă la fiert în care adăugăm sare, usturoiul tăiat feliuțe, ceapa curățată și taiată în sferturi, foaia de dafin, ardeiul iute feliat, (întreg - dacă este foarte iute) și boabe de piper.
Când apa începe să clocotească, adăugăm racii și-i lăsăm să fiarbă exact 10 minute.
Se lasă în apa care au fiert până la servire.
Se servesc cu mujdei de usturoi.
Poftă bună!

joi, 29 noiembrie 2012

Șnițel din soia - rețetă de post

Curiozitatea a învins.  
Pentru că toată lumea vorbește de acest preparat minunat care înlocuiește carnea  cu succes, am decis să încerc și eu.
Vă spun că am fost surprinsă în mod păcut și sigur o să mai fac.

Ingrediente pentru Șnițel din soia

6 buc soia,
1 foaie dafin,
1/2 linguriță piper boabe,
sare,
3 linguri pesmet,
ulei pentru prăjit.

Mod de preparare:

Se pun bucățile de soia în apă rece cu sare la fiert.
În apă adăugăm o foaie de dafin și boabe de piper.
Se fierb 10 minute și se lasă la răcit în apa în care au fiert.
Se scot din apă și se lasă la scurs.
Dăm bucățile de soia prin pesmet și le prăjim în ulei încins pe ambele părți.
Servim cu cartofi prăjiți sau piure.
Pentru că am decis să fac piure, am pasat cartofii și am adăugat puțină margarină (în loc de unt) și puțin ulei fierbinte (în loc de lapte).
Poftă bună!

PS: În pesmet se poate adăuga puțin praf de usturoi, ghimbir, coriandru sau condimentele preferate.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Prăjitură cu gem și nucă - rețetă de post

Ingrediente pentru Prăjitură cu gem și nucă

350 g făină,
100 g zahăr,
1 linguriță sare,
10 g praf de copt,
200 g margarină,
1 borcan gem de prune,
100 g nucă măcinată.

Mod de preparare:

Într-un castron cernem făina cu praful de copt.
Adăugăm sarea, zahărul și amestecăm până la omogenizare.
Margarina se taie cubulețe mici și se adaugă peste făină, frământăm până obținem un aluat sfărâmicios.
Două treimi din aluat se pune într-o tavă unsă cu margarină și se tasează bine.
Se unge aluatul cu gem și se presară nuca măcinată.
Se presara restul de aluat deasupra și se dă la cuptor (preîncălzit la 180 grade C) pentru 30-40 minute.
Servim după ce se răcește.
Poftă bună!

Chifteluțe de varză - rețetă de post

Ingrediente pentru Chifteluțe de varză

500 g varză,
500 g cartofi,
150 g morcov,
2 linguri pesmet,
1 ceapă mare,
1 legătură mărar proaspăt,
sare,
piper proaspăt măcinat,
2-3 linguri făină,
ulei pentru prăjit.

Mod de preparare:

Varza se toacă fideluță și se freacă cu puțină sare.
Cartofii se curăță de coajă, se spală și se pun la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se fierb 15 minute, se încearcă cu o furculiță dacă au fiert, se scurg de apă și se pasează.
Morcovul se curăță și se dă pe răzătoarea mică.
Ceapa se curăță, se toacă mărunt și se călește în 2 linguri ulei.
După ce s-au mai răcit cartofii, se amestecă cu varza tocată, morcovul, ceapa călită, mărarul tocat mărunt și pesmet.
Se condimentează cu sare și piper.
Se fac chifteluțe, se dau prin puțină făină și se prajesc în ulei încins.
Atenție - dacă focul nu este mare și uleiul încins, chifteluțele se desfac.
Se prăjesc bine pe ambele părți, se scot pe un prosop de hărtie să eliminăm uleiul în exces.

Se servesc ca atare sau dacă preferați un sos îl recomand pe acesta.
1 ceapă mică,
1-2 linguri ulei,
100 ml apă,
200 ml suc de roșii,
2-3 linguri bulion de ardei,
1 linguriță busuioc/ mărar uscat.

Călim ceapa în 1-2 linguri ulei, adăugăm apa și lăsăm să fiarbă 10 minute.
Adăugăm sosul de roșii, bulionul de ardei și busuiocul, apoi mai fierbem 5 minute.
Condimentăm cu sare și piper.

Poftă bună!

luni, 26 noiembrie 2012

Salată de conopidă - rețetă de post

Ingrediente pentru Salată de conopidă

1 conopidă mică,
1 ceapă mică,
3 căței de usturoi,
30 ml ulei,
zeamă de lămâie,
sare,
piper proaspăt măcinat.


Mod de preparare:

Conopida se desface buchețele și se pune la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Când este fiartă conopida se pune la scurs și se lasă să se răcească în strecurătoare.
Se toacă foarte fin cu un cuțit sau cu un robot de bucătărie.
Se adaugă o ceapă tocată mărunt, usturoiul pisat, zeama de la 1/2 lămâie, sare și piper proaspăt măcinat.
Adăugăm ulei în ploaie și amestecăm bine.
Se servește cu pâine prăjită.

Opțional se poate adăuga maioneză făcută dintr-un cartof fiert bine și amestecat cu 1 linguriță mustar, 30 ml apă minerală și 30 ml ulei.

vineri, 23 noiembrie 2012

Salată de sardine cu morcov


O salată plină de vitamine, numai bună pentru zilele în care avem dezlegare la pește.
O combinație minunată de dulce și acru.


Ingrediente pentru Salată de sardine cu morcov

1 conservă sardine în ulei,
2 morcovi,
1 roșie,
1 castravete cornișor,
2 felii de pâine prăjită,
1/2 lămâie,
10 ml ulei de măsline,
10 ml oțet de mere cu miere,
sare,
piper proaspăt măcinat.

Mod de preparare:

Prăjim 2 felii de pâine și le tăiem cubulețe.
Desfacem conserva și se pun la scurs sardinele.
Morcovii se curăță, se spală și se dau pe răzătoarea mică.
Se amestecă cu 10 ml ulei de măsline și 10 ml oțet de mere cu miere.
Morcovul se aranjează pe fundul farfuriei.
Curățăm castravetele de coajă, se spală, se taie rondele și se aranjează peste salata de morcov.
Se spală roșia, se taie felii sau cubulețe, apoi se așează pe farfurie.
Rupem bucăți sardinele și le aranjăm pe farfurie împreună cu bucățile de pâine prăjită.
Uleiul scurs din conservă se amestecă cu zeama de la 1/2 lămâie și se stropește salata.
Servim imediat.
Poftă bună!

miercuri, 21 noiembrie 2012

Pește florentin

Ingrediente pentru Pește florentin

500 g pește file (cod, merluciu, whiting),
2-3 linguri ulei de măsline,
4 linguri pesmet,
1 linguriță sare,
1/2 linguriță piper proaspăt măcinat,
1/4 linguriță praf nucșoară,
500 g spanac,
1 căpățână usturoi,
100 ml vin alb,
2 linguri ulei de măsline,
1/2 lămâie.

Mod de preparare:

Pește se lasă la decongelat în frigider peste noapte.
A doua zi se lasă la zvântat.
Amestecăm pesmetul cu sarea, piperul și praful de nucșoară.
Trecem fileurile de pește prin pesmet și le punem într-o tavă tapetată cu hârtie pergament unsă cu ulei de măsline.
Stropim peștele cu puțin ulei de măsline și punem la cuptor (preîncălzit la 200 grade C) pentru 30 minute. 
La jumătatea timpului se întorc fileurile și pe partea cealaltă.
Între timp pregătim spanacul.
Curățăm usturoiul și-l tocăm mărunt.
Încingem 2 linguri ulei de măsline într-un wok și călim câteva secunde usturoiul, apoi adăugăm spanacul spălat și scurs de apa.
În cazul în care folosiți spanac congelat, se pune congelat în wok, dar atenție să nu sară uleiul.
Adăugăm 100 ml vin alb sec și călim la foc mare pentru 10 minute.
Condimentăm cu sare și păstrăm la cald până la servire.
Servim fileurile de pește pe pat de spanac și stropim totul cu suc proaspăt de lămâie.
Poftă bună!

marți, 20 noiembrie 2012

Cornuri cu mere

Rețetă cerută de piciul meu.
Dacă ar fi după el ar trebui să fac cornuri în fiecare zi :))



Ingrediente pentru Cornuri cu mere

750 g făină,
2 ouă,
25 g drojdie proaspătă,
1 lingură zahăr,
200 ml lapte călduț,
1/2 linguriță sare,
1 lingură miere.

Umplutură 
4 mere acrișoare,
50 g nucă tocată,
4 linguri zahăr,
1 linguriță scorțișoară.

Pentru uns: 1 ou.

Mod de preparare:

Cernem făina într-un castron.
În mijloc facem o adâncitură în care amestecăm drojdia cu zahărul și o lingură de lapte cald.
Lăsăm 5 minute.
Între timp batem bine cele 2 ouă cu restul de lapte cald și se adaugă în castron peste făină.
Adăugăm sarea, mierea și amestecăm.
Dacă aluatul vi se pare prea moale, mai adăugați 1-2 linguri făină.
Se frământă bine aluatul, (cu mâinile unse cu ulei).
Se lasă să se odihnească pentru 30-50 minute în funcție de temperatura camerei.
Între timp pregătim umplutura.
Spălăm merele și le dăm pe răzătoarea mare, eu le dau întotdeauna cu tot cu coajă.
Se pun într-o crăticioară, se adaugă zahărul și se amestecă.
Se lasă pe foc până scade toată zeama.
Adăugăm nuca, scorțișoara și dăm la o parte de pe foc.
Când aluatul a crescut destul de mult se împarte în două bucăți egale.
Se întinde pe o planșetă unsă aluatul, se retușează marginile - putem folosi o farfurie mare și tăiem cu un cuțit lateralele.
Punem câte o lingură de umplutură pe margine și rulăm.
 Cornurile se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se lasă 10-15 minute să mai crească.

Se ung cu ou bătut și se dau la cuptor până se rumenesc frumos deasupra - în funcție de cuptor 15-20 minute la 190 grade C. 
Poftă bună!

vineri, 16 noiembrie 2012

Piept de rață cu piure de cartofi


Ingrediente pentru Piept de rață cu piure de cartofi

1 piept de rață,
1 ceapă,
1 morcov, 
100 ml vin roșu sec,
200 ml apă,
1 lingură miere,
1 lingură oțet balsamic,
1 lingură bulion,
1 linguriță boabe piper.

1 kg cartofi,
200 ml lapte,
50 g unt,
sare.

Opțional: sos de fructe de pădure.

Mod de preparare:

Într-un castron pregătim marinata.
Amestecăm vinul cu apa, mierea, oțetul balsamic, bulionul, boabele de piper, ceapa tăiată solzișori și morcovul tăiat rondele.
Pieptul de rață se spală bine și se pune în marinată.
Se dă la rece peste noapte sau pentru minim 5 ore.
Cartofii se curăță de coajă și se pun la fiert în apă rece cu un praf de sare. 
Se fierb pentru 15 minute (se verifică înainte de a se scoate din apă)
Se scoate pieptul de rață din marinată și se lasă să se zvânte sau se șterge cu un prosop de bucătărie.
Cu un cuțit crestăm pielița în bucățele de 1cm.
Încingem un pic un wok (fără grăsime) și punem pieptul de rață cu pielița în jos.
Se întoarce după 3-4 minute și pe partea cealaltă.
Apoi iar 3-4 minute pe partea cu pieliță și încă 3-4 minute pe partea cealaltă până se rumenește bine.

Dacă nu vă place carnea făcută mediu, se poate pune la cuptor pentru alte 30 minute.

Se scoate și se păstrează la cald până se face piureul de cartofi.
Se strecoară cartofii de apă, se pasează bine și se amestecă cu unt și cu lapte fiert.
Se potrivește de sare.
Pieptul se taie feliuțe subțiri și se aranjează pe o farfurie lângă piureul de cartofi.
Se poate servi ca atare, dar după părerea mea cu un sos de fructe de pădure este și mai bun.
Pentru sos amestecați 300 g fructe de pădure cu 50 g zahăr pe foc până scade.

joi, 15 noiembrie 2012

Ștrudel cu brânză



Ingrediente pentru Ștrudel cu brânză 

450 g aluat foietaj,
350 g brânză de vaci,
1 ou,
100 g zahăr,
50 g stafide,
1 ou pentru uns.

Mod de preparare:

Aluatul se lasă la decongelat peste noapte în frigider.
Într-un castron amestecăm brânza cu zahărul, stafidele și oul bătut separat într-un castronel.
Într-o tavă tapetată cu hârtie pergament punem aluatul.
Compoziția de brânză o punem în mijloc, pe o treime din aluat, lăsând un pic din margini neacoperite cu brânză.
Aducem lateralele (aprox. 5 cm) peste brânză, apoi o treime din lungime pe care o ungem cu puțin ou și o acoperim cu cealaltă treime de aluat.
Întoarcem ușor ștrudelul în așa fel încât să avem cele două treimi de aluat în partea de jos.
Cu un cuțit facem mici crestături în aluat.
 Se unge cu ou bătut (eu am avut ou eco de la bunica - de asta e așa galben)
Se dă în cuptorul preîncălzit la 220 grade C pentru 30-40 minute sau până se rumenește frumos deasupra.
El va arăta foarte frumos când se va scoate din cuptor, după care se va mai desumfla :( 
Se poate servi atât cald, cât și rece, pudrat sau nu cu zahăr vanilat.

Poftă bună!

miercuri, 14 noiembrie 2012

Ostropel de gogoșari

Pentru prima zi de post m-am gandit la un ostropel, carnea fiind înlocuită cu succes de gogoșari cărnoși :) 

Ingrediente pentru Ostropel de gogoșari:

1 kg gogoșari,
1 ceapă mare,
2-3 linguri ulei,
1 căpățână usturoi,
400 ml suc de roșii,
2-3 linguri pastă de tomate,
sare,
piper proaspăt măcinat.

Mod de preparare:

Gogoșari am folosit verzi (sunt un pic mai acrișori decât cei roșii).
Se înlătură cotorul și semințele, se spală și se taie fâșii.
Ceapa se toacă mărunt și se călește în ulei până devine aurie, adică pentru vreo 3-4 minute.
Adăugăm gogoșarii și amestecăm bine.
După 2-3 minute adăugăm 200 ml apă, acoperim cu un capac și lăsăm la foc potrivit pentru 10 minute.
Apoi adăugăm sucul de roșii și bulionul și amestecăm.
Mai lăsăm să fiarbă pentru alte 10 minute.
Adăugăm usturoiul pisat.
Condimentăm cu sare și piper.
Servim fierbinte cu mămăliguță.
Poftă bună!

luni, 12 noiembrie 2012

Cornulețe cu gem

Ingrediente pentru Cornulețe cu gem 

600 g făină,
25 g drojdie proaspătă,
50 g zahăr,
50 ml apă minerală,
200 g unt,
2 ouă,
150 g smântână grasă,
o linguriță oțet.
1/2 linguriță sare,
400 g gem gros sau marmeladă,
200 g zahăr pudră vanilat.

Mod de preparare:

Cernem făina într-un castron.
Frecăm bine untul cu cele 2 ouă până obținem o spumă. (atât untul cât și cele 2 ouă trebuie să fie la temperatura camerei).
Într-un bol amestecăm drojdia cu apa minerală și cu zahărul, după care se toarnă în castronul cu făină.
Adăugăm și spuma de unt, smântâna, sarea și lingurița de oțet.
Frământăm bine aluatul, se pune în folie de plastic și se dă la frigider pentru cel puțin 30 minute.
Se întinde aluatul pe o planșetă unsă cu ulei, se taie fâșii lungi cu lățimea de 5 cm, apoi acestea se taie pe diagonală să obținem romburi cu laturile de 5 cm.
Se pune câte o bucățică de gem sau marmeladă și se rulează.
Se pun într-o tavă tapetată cu hârtie pergament și se dau la cuptor pentru 15-20 minute până se rumenesc un pic deasupra.
Se pudrează cu zahăr vanilat înainte de servire.
Poftă bună!

luni, 5 noiembrie 2012

Ștrudel cu dovleac

Ingrediente pentru Ștrudel cu dovleac

1 pachet foi de plăcintă,
900g dovleac ras,
zahăr (aprox. 150 g),
ulei (aprox 100 ml).

Mod de preparare:

Foile de plăcintă se lasă la decongelat peste noapte în frigider.
Se împart foile în 3 (eu am avut noroc și am avut exact 15 foițe).
Luam una din primele 5 foițe o ungem cu puțin ulei apoi presărăm pe ea o linguriță cu zahăr.
Punem deasupra o altă foiță pe care o ungem cu ulei și presărăm zahăr deasupra.
Continuăm operația până terminăm cele 5 foițe.
Punem o treime din dovleacul ras pe o laterală și presărăm peste dovleac o lingură cu zahăr.
Aducem lateralele 2-3 cm peste dovleac și rulăm.
Ruloul se pune într-o tavă unsă cu ulei.
Procedăm la fel și cu celelalte 2 rulouri.
Se ung cu ulei și se presară puțin zahăr deasupra.
Se dau la cuptor pentru 50-60 minute sau până se rumenesc frumos deasupra.
Se lasă să se răcească și se taie fiecare rulou în 4-5 bucăți.
Se poate presăra zahăr pudră deasupra.
Poftă bună!

vineri, 2 noiembrie 2012

Boeuf Stroganoff

Ingrediente pentru Boeuf Stroganoff 

300 g mușchi sau nucă de vită,
1 ceapă mică,
1 cățel de usturoi,
150 g ciuperci,
1 lingură ulei,
1 lingură unt,
1 linguriță amidon alimentar,
200 ml supă de vită (legume) sau apă,
2 linguri smântână grasă,
frunzulițe de busuioc,
sare,
piper proaspăt măcinat,
100 g cușcuș,
1 lingură unt.

Mod de preparare:

Pregătim cușcușul conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Când este gata se amestecă cu o lingură de unt și se condimentează cu sare și piper.
Carnea se spală și se taie în bucățele lungi de 5 cm și groase de 1 cm.
Încingem uleiul într-o tigaie, adăugăm untul și prăjim carnea uniform la foc mare 2-3 minute.
Se scoate și se păstrează la cald.
Reducem focul, adăugăm ceapa tocată fideluță și o călim până devine aurie.
Adăugăm ciupercile tăiate felii și usturoiul  tocat mărunt și călim pentru 3-4 minute.
Amestecăm amidonul cu supa și turnăm în tigaie amestecând ușor.
Lăsăm la foc mic 2-3 minute sau până se îngroasă sosul.
Adăugăm smântâna și condimentăm cu sare și piper proaspăt măcinat.
Aducem carnea în tigaie și amestecăm ușor.
Servim fierbinte pe pat de cușcuș și ornăm cu frunzulițe de busuioc sau pătrunjel proaspăt  tocat.
Poftă bună!
PS: Cușcuș-ul se poate înlocui cu paste scurte sau tăiței.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...