Pentru iubitorii de ciocolată. Il veți adora pur și simplu.
Ingrediente pentru Tort triplu cu mousse de ciocolată
Pentru partea de jos:
100 g unt
200 g ciocolată neagră amăruie
1 linguriță cafea instant
4 ouă
1 linguriță esență vanilie
1 praf de sare
100 g zahăr tos
Pentru partea de mijloc:
5 linguri apă fierbinte
2 linguri cacao
200 g ciocolată neagră amăruie
300 ml smântână pentru frișcă
1 lingură zahăr vanilat
Pentru partea de sus:
2 linguri apă
1 linguriță gelatină
200 g ciocolată albă
300 ml smântână pentru frișcă
1 lingură zahăr vanilat
Pentru ornat:
bucle de ciocolată
Mod de preparare:
Încălzim cuptorul la 180 grade C.
Ungem cu unt sau ulei o tavă rotundă cu laturi detașabile - cu diametrul de aprox. 24 cm și înalțimea de 7 cm.
Pentru pregatirea stratului de jos:
Punem untul, ciocolata și praful de cafea într-o crăticioară pe care o punem în bain-marie și amestecăm până se topesc toate ingredientele.
Amestecăm bine până la omogenizare.
Lăsăm să se răcească 10 minute.
Într-un castron batem cu un tel albușurile cu un praf de sare până obținem o spumă.
Adăugăm jumătate din zahăr și batem în continuare până la omogenizare 1-2 minute, apoi adăugăm și restul de zahăr și batem bine tot cu telul.
După ce s-a răcit ușor ciocolata topită, adăugăm gălbenușurile, unul câte unul, amestecând bine după fiecare.
Adăugăm esența de vanilie, o treime din compoziția de albușuri și amestecăm până la omogenizare cu telul.
Renunțăm la tel și cu o spatulă incorporăm restul de albușuri , amestecând ușor până nu mai vedem dungi albe.
Turnăm compoziția în tava pregătită și dăm la cuptor pentru 25-30 minute, până când iese scobitoarea curată din centrul blatului.
Lăsăm să se răcească complet în tavă - nu vă speriați blatul se la lăsa după ce-l scoatem din cuptor.
Il lăsăm în tavă și după răcire.
Pentru pregatirea stratului mijlociu:
Amestecăm cacao cu apa fierbinte și ciocolata într-o crăticioară pe care o punem în bain-marie și amestecăm până se topește complet ciocolata.
Amestecăm bine până la omogenizare.
Lăsăm să se răcească 10 minute.
Între timp batem smântâna cu zahărul vanilat până amestecul se îngroașă.
Adăugăm o treime din frișcă în ciocolata topită ușor răcită și batem bine cu un tel până la omogenizare.
Renunțăm la tel și cu o spatulă incorporăm restul de frișcă , amestecând ușor până nu mai vedem dungi albe.
Turnăm spuma de ciocolată în tavă peste blat și lovim ușor tava de masă pentru a elimina bulele de aer.
Întindem bine spuma cu o spatulă pentru a netezi suprafața.
În caz că s-au murdărit pereții tăvii, o să-i ștergem cu un prosop de hârtie umed - pentru că urmeză să turnăm stratul de sus care va fi alb și nu vrem pete pe el.
Se dă la frigider pentru minim 30 minute.
Pentru pregatirea stratului de sus:
Într-un castron mic amestecăm gelatina cu 2 linguri de apă și lăsăm pentru 5 minute.
Punem ciocolata albă într-o crăticioară pe care o punem în bain-marie și amestecăm până se topește complet, după care se dă deoparte să se mai răcească.
În altă crăticioară turnăm 100 ml smântână și punem pe foc mic până se încălzește.
Se scoate de pe foc și se adaugă gelatina, amestecând ușor până la dizolvarea completă.
Această cremă se toarnă peste ciocolata albă topită și se amestecă bine.
Batem bine cu un tel restul de smântână cu zahărul vanilat până amestecul se îngroașă.
Adăugăm o treime din frișcă în ciocolata topită ușor răcită și batem bine cu un tel până la omogenizare.
Renunțăm la tel și cu o spatulă incorporăm restul de frișcă , amestecând ușor până nu mai vedem dungi albe.
Turnăm spuma de ciocolată albă în tavă în strat uniform.
Răcim cel puțin 3 ore până la servire - dar cel mai bine peste noapte.
Înainte de servire trebuie scos din tavă - tăiem ușor cu un cuțit între tort și pereții tăvii, pentru ca în momentul în care scoatem lateralele tăvii (obligatoriu să folosiți tavă cu pereții detașabili) să nu se destrame spuma.
Se taie cu un cuțit încălzit la flacără, ce se spală după fiecare tăietură în apă fierbinte și se șterge pentru a se usca.
Ornăm cu bucle de ciocolată.