luni, 26 septembrie 2011

Zacuscă de vinete cu ciuperci


Ingrediente pentru Zacuscă de vinete cu ciuperci


15 kg vinete,
7 kg ardei kapia,
7 kg ardei gras,
7 kg gogoșari,
3 kg ceapă,
2 kg ciuperci,
2 borcănele cu pastă de tomate,
1,5 l ulei,
5 căpățâni de usturoi (mare),
10 frunze de dafin,
sare,
piper.

Mod de preparare:

Vinetele se coc pe flacără, se lasă un pic să se răcească și se curăță de coajă.
Se pun la scurs pentru cel puțin 3 ore, trebuie să iasă toată amăreala din ele.
Ardeii kapia, ardeii grași și gogoșarii se vor coace în cuptor.
Pe o tavă cât mai mare, de preferat tava aragazului (dar atenție că o stricați, nu o mai puteți folosi decât la așa ceva).
Se lasă câte 30 minute în cuptorul bine încins, nu e nevoie să-i întoarceți.
Se scot și se pun într-o oală mare cu capac, presărând pe ei sare din belsug. Sarea îi va face să se înmoaie și să curețe bine coaja.
După ce ați terminat cu coacerea lor, se lasă cel puțin 2 ore, să se înmoaie bine și să se mai și răcească.
Apoi spor la curățat și la spălarea lor (pentru înlăturarea semințelor).
Ca să nu înfundați chiuveta de atâtea semințe folosiți o strecuratoare mare.
După ce ați terminat cu spălarea lor lăsații bine la scurs.
Între timp curățați ceapa, tăiați-o solzișori și căliți-o bine în ulei încins.
Ar fi bine căliți ceapa într-un tuci (ceaun) în două- trei rânduri.
Ciupercile se curăță, se spală bine, se fierb 10 minute în apă cu sare apoi se pun la scurs. Puteți folosi chiar și ciuperci la borcan gata pregătite, trebuie doar să le clătiți bine cu apă rece.
Vinetele, ardeii kapia, gogoșarii, ardeii grași, usturoiul și ciupercile se dau prin mașina de tocat.

Într-o oală mare, (cred că oala mea are cel puțin 30 litri) răsturnăm ceapa călită, se pune pe foc, eventual sub o plită de fontă și se lasă la foc mic.
Începem să adăugăm pe rând vinetele, amestecând bine, după 10 minute, adăugăm ciupercile și usturoiul, după alte 10 minute adăugăm și ardeii cu gogoșarii.
Punem frunzele de dafin, condimentăm cu sare și piper dupa gust.
Lasăm să fiarbă la foc mic, amestecând constant.
Adăugăm pasta de tomate și mai lăsăm 10-15 minute.

Se pune la borcane și pentru o bună sterilizare se fierb în bain-marie.

Poftă bună!

PS: Vă ies în jur de 45 borcănele de 400g. Voi decideți dacă vă ajung atâtea peste iarnă, dacă nu, măriți sau micșorați cantitațile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...