Ingrediente pentru ȘTIUCĂ ÎN SOS MEUNIER
2 file știucă sau șalău (de 250-300 g fiecare)
aprox. 1 cană făină
2 ouă
sare
piper
Pentru SOS:
100 g unt
zeama de la o lămâie
2 linguri pătrunjel verde tocat
2 linguri capere
sare
piper
Mod de preparare:
Se spală fileurile de pește și se lasă la scurs.
Se condimentează cu sare și piper proaspăt măcinat.
Se bat cele 2 ouă într-o farfurie.
Se cerne făina într-o farfurie întinsă.
Se trece fileul de știucă prin ou apoi prin făină, iarăși prin ou și la sfârșit prin făină.
Se prăjesc în ulei încins până se formează o crustă aurie.
Se scot pe un platou pe hârtie absorbantă.
Într-o tigaie punem untul să se topească la foc mic.
Adăugăm zeama de lămâie (se poate folosi chiar o lămâie jumătate).
Adăugăm pătrunjelul verde tocat mărunt și caperele.
Se condimentează cu sare și piper.
Se toarnă sosul peste fileurile de pește.
Se poate servi alături andive la grătar sau cartofi natur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu