Ingrediente pentru Corăbioare cu nucă de post
500 g făină
5 linguri zahăr
200 g margarină
200 g nucă
100 ml ulei
200 ml apă minerală
1/2 linguriță sare
1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
zahăr pudră
Mod de preparare:
Într-un castron cernem făina cu sarea.
Adăugăm zahărul și amestecăm.
Adăugăm margarina tăiată cubulețe mici sau dată pe răzătoare. Margarina trebuie să fie rece de la frigider și se dă prin făină de fiecare dată când se rade.
Se amestecă bine cu mâna până obținem un aluat nisipos.
Adăugăm nuca măcinată fin, uleiul, apa minerală și bicarbonatul de sodiu.
Se amestecă bine până se obține un aluat nelipicios.
Se formează un sul și se învelește în folie.
Se dă aluatul la rece pentru minim o oră.
Se taie sulul în rondele de aprox. 1 cm, apoi fiecare rondea se taie în două și se modelează cu mâna o corăbioară.
Se pun în tavă pe hârtie de copt la distanță între ele pentru că vor crește.
Se coc în cuptorul încins la 180 grade C pentru 15 minute.
Se tăvălesc prin zahăr pudră vanilat după ce s-au mai răcit.
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu