marți, 24 februarie 2015

Inimioare de cartofi glazurate

De cele mai multe ori tânjim după o garnitură lângă friptura preferată.
Dar când în farfurie găsim o inimioară pe post de garnitură?

Ingrediente pentru Inimioare de cartofi glazurate

2-3 cartofi
sare
piper
2 linguri unt
2 linguri lapte
1 sfeclă roșie mică

Mod de preparare:

Se curăță cartofii de coajă, se spală, se pun la fiert în apă rece cu un praf de sare.
Se fierb bine aproximativ 20 minute.
Se scurg de apă, se pasează, se adaugă untul și laptele și se amestecă bine.
Eu de cele mai multe ori folosesc sfecla roșie crudă, dar ea se poate fierbe sau pune la cuptor în folie.
Se dă sfecla pe răzătoare și se condimentează cu sare, puțină zeamă de lămâie și ulei.
Sfecla se face piure cu ajutorul unui blender.
Se amestecă o parte din piureul de cartofi cu piureul de sfeclă.
Nu amestecați toată cantitatea, se pune puțin câte puțin până ajungeți la nuanța dorită.
Avem nevoie de o formă de prăjituri în formă de inimă.
Cu ajutorul ei facem pe o farfurie curată o inimă din piureul de cartofi.
Amestecul de piure cu sfeclă va fi mai moale, deci se pune câte puțin peste inimioara de cartof.
Și gata inimioara glazurată. 
Se pot face ambele roșii, eu doar am vrut să vă arăt diferența.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...