Ingrediente pentru Pizza țărănească
500 g făină + 2 linguri cu vârf.
o cană apă călduță,
1/2 linguriță sare,
1 linguriță zahăr,
2-3 linguri ulei,
1 cub drojdie (cât o nucă),
200 g ciuperci (mai mari),
200 g kaizer,
200 g cârnați semiafumați.
100 g salam,
200 g cașcaval,
4-5 linguri suc de roșii,
1 linguriță busuioc uscat,
1 linguriță oregano uscat,
sos de pizza dulce sau picant.
Mod de preparare:
Cernem făina într-un castron, facem în mijloc o adâncitură și adăugăm sarea, zahărul, drojdia și uleiul.
Amestecăm ușor cu o lingură și turnăm apa călduță în ploaie.
Amestecăm bine, până la omogenizare.
Aluatul se răstoarnă pe o planșetă și se frământă bine, după care se lasă la dospit minim 30 minute la loc cald.
În tava de la aragaz (cea mare de 32x32 cm) am întins aluatul cu mânuțele după ce am presărat făină din belșug (vreo 2 linguri).
Întindem sucul de roșii pe toată suprafața aluatului și presărăm busuioc și oregano.
Aranjăm salamul tăiat, kaizerul, cârnații și ciupercile toate tăiate feliuțe subțiri.
Presărăm cașcaval ras și dăm la cuptor (încălzit în prealabil) pentru 20 minute la 180 grade C.
Servim fierbinte cu sosul de pizza preferat.
Poftă bună!
PS: Se mai poate adăuga ceapă, ardei gras și porumb :)