miercuri, 26 octombrie 2011

Trigoane cu carne și ciuperci



Ingrediente pentru Trigoane cu carne și ciuperci

800 g aluat foietaj,
1 ceapă,
2-3 linguri ulei,
250 g carne tocată (vită + porc),
250 g ciuperci,
3 căței de usturoi,
1/2 legătură de pătrunjel verde,
sare,
piper,
1 ou,
boia de ardei.

Mod de preparare:

Cele 2 foi de aluat se împart fiecare în câte 16 pătrățele. Deci o să avem de umplut 32 trigoane.
Încălzim cuptorul la 180 grade.
Călim ceapa tocată mărunt în uleiul încins.
Adăugăm carnea tocată și lăsăm pe foc până scade toată zeama lăsată, amestecând din când în când.
Între timp curățăm ciupercile, le spălăm bine și le tocăm mărunt.
Se adaugă peste carne, amestecând bine, lăsându-se  pe foc până se evapora toată apa.
Se adaugă usturoiul tocat mărunt.
Se condimentează cu sare și piper.
Când se stinge focul se adaugă și pătrunjelul verde tocat mărunt.
Într-o tavă (de preferat tava aragazului- fiind cea mai mare) aranjăm una lângă alta pătrățelele de aluat (nu vă închipuiți că o să vă intre toate- o să coaceți 2-3 rânduri).
În mijlocul fiecărui pătrățel așezăm câte o linguriță cu vârf de compoziție cu carne și ciuperci.
Apoi le îndoim în așa fel încât să obținem triunghiuri.
Apăsăm cu degetul puțin la capete, ungem cu ou bătut si presărăm boia de ardei.
Se coc pentru 15-20 minute.
Se servesc fierbinți.
Poftă bună!

3 comentarii:

  1. Yummy, ce bunatate! Pe mine ma ai sigur la masa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sigur ca da, numai ca va fi data viitoare cand mai fac, pentru ca astea au fost devorate foarte repede! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. It's in point of fact a great and helpful piece of information. I'm happy that you simply shаred this useful info with us.
    Plеаsе keeр us up to ԁate like this.
    Thank уou fοr sharing.

    my blog post :: schmuck fotografie studio Licht-Box

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...