joi, 17 mai 2012

Dulceață de trandafiri



Ingrediente:


250 g petale de trandafiri de dulceață,
1 kg zahăr,
3 pahare apă,
1 linguriță sare de lămâie,
zeama de la 1/2 lămâie.


Mod de preparare:


Se aleg trandafiri frumoși care să nu fie ofiliți.
Dulceața se poate face doar dintr-un anumit soi, ei arătând cam așa: 
Se aleg petalele una câte una, după care se vântură pentru a nu rămâne praf galben printre ele.
Se freacă petalele cu sarea de lămâie foarte ușor fără să se rupă și se lasă peste noapte la frigider.
A doua zi ar trebui să arate am așa:
Într-un ceaun sau tuci fierbem apa cu zahărul pentru câteva minute până obținem un sirop legat.
Adăugăm petalele de trandafir și amestecăm bine.
Se lasă să fiarbă până se leagă din nou.
Înainte de a opri focul adăugăm zeama de la 1/2 lămâie și amestecăm bine.
Se lasă să se răcească, după care se pune în borcane spălate și uscate bine.
Borcanele se fierb în bain-marie.
La cantitățile de mai sus vă ies 3 borcane a 400 g fiecare. 
Servim ca atare cu un pahar de apă (sau o cafeluță) sau pe păine prăjită cu sau fără unt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...