joi, 28 noiembrie 2013

Pește în apă nebună

Sună bine FISH IN ACQUA PAZZA? 
Mie mi-a plăcut la nebunie și nu am rezistat până nu am încercat această rețetă. Încercati-o și voi pentru că merită!

Ingrediente pentru Pește în apă nebună

2 pești mari - plătică, chefal, biban
1 ceașcă măsline Kalamata
1 ceapă 
4 căței de usturoi
1 conservă cu roșii întregi
3-4 cartofi fierți
2 frunze de dafin
1 ceașcă frunze de busuioc proaspăt
1/2 ceașcă ulei măsline
1 ceașcă vin alb
sare
piper

Mod de preparare:

Peștele se curăță de solzi, se eviscerează și se spală bine.
Se condimentează cu sare și piper.
Se aranjează într-o tavă.

Adăugăm în tavă pe lângă pești, măslinele, ceapa tăiată fideluță, usturoiul tăiat feliuțe sau ușor zdrobit, cartofii fierți tăiați cubulețe potrivite.
Mai adăugăm în tavă roșiile tăiate felii, împreună cu sucul lor, vinul, frunzele de dafin și cele de busuioc.
Adăugăm apă atât cât peștele și legumele să fie pe jumătate scufundate.
Stropim totul cu ulei de măsline și dăm la cuptor la 180 grade C pentru 40-50 minute.
Servim fierbinte.
Poftă bună!

Sursa de inspirație aici.
Eu nu-mi dau seama de ce are această denumire trăsnet :( voi?  

3 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...