joi, 20 martie 2014

Tocăniță de linte cu legume


Ingrediente pentru Tocăniță de linte cu legume

300 g linte verde
5 căței de usturoi
1 ceapă galbenă
1 morcov
2 tulpini de praz
1 tijă țelină
100 g ciuperci champignon
1 ardei kapia roșu
ulei măsline
oțet balsamic
1 linguriță ierburi de Provence
1/2 linguriță fulgi de ardei iute
2-3 frunze de dafin
1 conservă roșii cubulețe în suc propriu
sare
piper negru
2-3 fire ceapă verde
1 ardei kapia roșu

Mod de preparare:

Curățăm și tocăm mărunt ceapa și usturoiul.
Călim ceapa cu usturoiul în uleiul de măsline, adăugăm lintea și 500 ml apă fiartă.
Cei ce evită prăjelile adaugă apa de la început.
Adăugăm morcovul curățat și tăiat cubulețe, prazul și țelina tăiate rondele, ciupercile feliate, 1 ardei kapia tăiat fideluță și frunzele de dafin.
Lăsăm la foc potrivit pentru 15 minute, amestecând din când în când.
Se mai adaugă apă fiartă dacă este nevoie.
După ce lintea și legumele au fiert, adăugăm 1-2 linguri oțet balsamic și scoatem frunzele de dafin.
Adăugăm ierburile de Provence, fulgii de ardei iute și roșiile cubulețe.
După 5 minute, condimentăm cu sare și piper proaspăt măcinat și stingem focul.
Servim tocănița caldă ornată cu ceapă verde și feliuțe de ardei roșu.
Poftă bună!

Un comentariu:

  1. N-am facut sau mancat vreodata... Nu stiu de ce.. dar nu prea folosesc lintea.. si chiar nu stiu de ce..

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...