joi, 31 octombrie 2013

Pui picant

Ingrediente pentru Pui picant

1 pui de aprox. 1.5 kg
2-3 ardei verzi iuți
1 căpățână usturoi,
200 ml suc de roșii
1 lingură sos soia
1 lingură ulei de măsline
1 lingură oțet balsamic
sare
piper negru

Mod de preparare:

Puiul se taie în două bucăți egale în așa fel încât să avem pe fiecare parte câte un copan, o aripă și jumătate de piept.
Curățăm usturoiul și se pisează într-un mojar cu un praf de sare.
Adăugăm în mojar sosul de soia, uleiul și oțetul balsamic, amestecând bine.
Condimentăm puiul cu sare și piper negru, apoi se unge cu amestecul din mojar.
În cazul în care păstrați puiul întreg, încercați să-l ungeți și în interior.
Ardeii iuți se taie feliuțe subțiri - semințele se pot păstra sau nu în funcție de cât de iute preferați mâncarea.
Aranjăm puiul într-un vas ceramic sau termorezistent.
Turnăm o cană cu apă și presărăm ardeii iuți.
Acoperim cu capac sau folie de aluminiu și dăm la cuptor pentru 45 minute la 180 grade C.
După trecerea timpului, scoatem capacul, turnăm sucul de roșii și mai dăm la cuptor pentru alte 45 minute la 200 grade C sau până se rumenește frumos deasupra.
Puiul se va unge cu sosul din tavă din 10 în 10 minute. 
Servim cu garnitura preferată.

Poftă bună!

3 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...